Formarea primilor dinți, respectiv mineralizarea smalțului începe încă dinaintea nașterii, din burta mamei. De la naștere și până în momentul erupției efective, dinții au de parcurs un traseu prestabilit, codat genetic, până la locul de pe arcadele dentare.Formarea primilor dinți, respectiv mineralizarea smalțului începe încă dinaintea nașterii, din burta mamei. De la naștere și până în momentul erupției efective, dinții au de parcurs un traseu prestabilit, codat genetic, până la locul de pe arcadele dentare. Avansarea dinților din profunzimea osului către suprafață se numește faza preeruptivă sau intraosoasă. Osul alveolar se lățește treptat odată cu creșterea mugurelui dentar. Părinții pot vedea clar diferența dintre cum arată arcadele nou-născutului (ca o lamș ascuțită, subțire) și cum se prezintă aceleași arcade în jurul a 5 luni, mult mai late. Cam cu o lună două înainte de apariția efectivă pe arcade se poate vedea conturul viitoarei coroane, ca un volum, o proeminență. Această proeminență va avansa către marginea arcadei în mod treptat. Aproape de finalul acestei mișcări intraosoase se pot vedea aproape prin transparență coroanele dinților: gingia este foarte subțire, pare albicioasă și asta pentru că într-adevăr ea este ischemiată, privată parțial de aport sangvin prin presiunea exercitată de coroana dintelui.
Ca și simptomatologie, se pare că faza intraosoasă nu este dureroasă; acest ”se pare” este constatat în urma studierii bebelușilor și a comportamentului lor în primele luni de viață, când, din păcate, este foarte greu de decis sursa disconfortului lor. O presiune clar există în os. Ea poate fi asociată cu o jenă sau o mâncărime de către un adult. În faza imediat dinaintea erupției efective se știe clar că gingia comprimată, presată de coroanele dentare este sensibilă, dureroasă sau dă senzații acute de mâncărime. De aceea toți bebelușii au tendința clară să roadă orice obiect, să își bage degetele în gură sau toată mâna. Ceea ce toți numim ”erupție” face parte din faza prefuncțională. În această etapă dinții străpung efectiv gingia, făcându-și apariția iar apoi avansează din ce în ce mai mult, până ce întreaga coroană este eruptă iar dinții opuși (antagoniști) se vor putea atinge, dictând planul de ocluzie, de masticație. Ultima fază, cea mai puțin interesantă pentru părinți este cea funcțională. Ea se numește funcțională fix pentru că dinții ajung în poziția maximă verticală pe arcade, se ating și copilul îi poate pune ”la lucru”: se va folosi de ei să mănânce efectiv eficient.
Odată cu atingerea dinților antagoniști ( în special mă refer la molari) va avea loc și o înălțare de ocluzie, o mărire a etajului inferior al feței. Mai clar, fața va părea la lungă ca până acum. Copilul va trece din etapa de față de bebeluș către față de…. copil mai mare, toddler. Etapa erupției efective ne interesează în practică, ea fiind însoțită de fenomene neplăcute pentru copil, de cele mai multe ori: -durere locală – creșterea salivației și a vâscozitățiiei salivei – nervozitate – febră (38.5, 39 sau chiar 40) sau subfebra (38) – întreruperea bruscă a somnului de zi sau de noapte, schimbări bruște de somn (treziri nocturne mult mai frecvente decât până atunci) – inapetență de solide (lipsa poftei de mâncare) – creșterea frecvenței suptului la sân – modificări ale scaunului (la unii copii apare o constipație la alții o ușoară diaree) și multe altele. Gingia poate fi tumefiată (umflată și roșie) sau nu. Ganglionii (amigdalele) pot fi și ele tumefiate (umflate) dând disconfort la înghițire și făcând părinții să creadă că brusc copilul a devenit mofturos la capitolul mâncare. Toate aceste fenomene nu sunt standard, nu sunt obligatorii și variază de la copil la copil. Toate simptomele enumerate mai sus pot ține o zi-două dar pot ține și o saptămână – două. Ba sunt cazuri în care diverse simptome puse cap la cap au însumat o lună, dovedindu-se la final că își făceau apariția 4 dinți în acelașii timp. Fiecare copil are o toleranță diferită la durere și manifestări diferite. Sunt copii la care părinții nu constată mai nimic, înafara salivației brusc abundente. Atâta timp cât copilul nu prezintă alte fenomene generale ce pot fi asociate cu viroze, infecții, nu trebuie să ne îngrijorăm. Cam așa se și pun multe diagnostice de erupții: copilul este consultat, ascultat la plămâni, inspectat în nas, urechi, gât samd iar dacă nu prezintă nicio afecțiune și doar o subfebră sau febră neliniștește părinții este clar: își fac apariția dinții. Copiii cu temperatură 39 sau 40, veseli și activi se află în general în faza erupției dentare. Ce putem face pentru a le ușura viața? Și ca să fim cinstiți și pe a noastră? Nici aici nu există reguli fixe, universal aplicabile, agreate 100% de părinți sau eficiente universal. Eu le-aș clasifica așa:1) Metode de scurtare a timpului efectiv de erupție: aici intră cam toate obiectele de ronțăit și reci sau răcite: -inele speciale de cauciuc sau silicon -jucării de cauciuc sau silicon mai dur -fructe reci și puțin tari (măr, mango, pară) – geluri refrigerate, prezente în multe jucării speciale -coliere de babywearing cu bile de lemn sau de silicon -suzetele și tetinele biberoanelor (nu recomand păstrarea acetor obiceiuri pe termen lung și mai ales asociate cu adormirea) Deși nu par să aibe un rol în calmarea durerii pe moment (ba chiar par să accentueze durerea sau să-i enerveze) apăsarea lor pe gingie ajută enorm. În primul rând întrunesc nevoia de ”mâncărime” la nivelul gingiei. Tot apăsând, gingia se va subția mai repede și va permite coroanei să străpungă mai repede. Din momentul primului punct alb de coroană vizibil fenomenele se vor diminua. 2) Metode de liniștire temporară (durată foarte scurtă) a durerii gingivale: aici intră gelurile ce se aplică pe gingii, fie ele 100% bio, cu extracte naturale, acid hialuronic, Clorhexidină, cu anestezice locale sau combinații din acestea.
Anestezicele utilizate în general sunt Lidocaina sau Benzocaina. Ambele au efect de scurtă durată (câteva minute). Componentele naturale la fel, pot avea efect de liniștire, însă ea este de scurtă durată (de ordinul minutelor).3) Metode de liniștire de durată medie: se pot încadra aici remediile naturale, naturiste sau homeopate, fie ele sub formă de granule, geluri, siropuri sau ceaiuri. Toate formele acestea se ingerează și au un ușor efect de liniștire, sedativ mai exact. El este de durată mai mare ca celelalte forme menționate anterior (de la 30 minute până la 1 oră). În general sunt derivate de mușetel și combinații de alte plante cu mușețel.4) Metode de calmare de durată mai lungă: când nimic nu funcționează părinții recurg la Ibuprofen , Paracetamol sau derivate de Algocalmin, în general în forma de sirop (respectiv Nurofen și Panadol). Ele acționează pe cale generală, producând atât analgezie cât și o anume sedare ce se suprapune ideal peste somnul de noapte.5) Și nu în ultimul rând alăptatul la sân are un efect de liniștire a copilului. Nu este un efect analgezic, căci durerea propriu-zisă nu trece, însă poate induce somnul și calmarea copilului, cel puțin pentru o perioadă.
Acestea fiind spuse nu mai rămâne decât răbdarea de fier a părinților, păstrarea calmului și asigurarea unui mediu iubitor pentru micuț. Este de la sine înțeles că în cazul oricărui fenomen care iese din sfera normalului părinții vor apela la sfatul avizat al unui medic stomatolog pedodont.