Cu toţii ne aducem aminte de dorinţa pe care o simţeam de a ieşi mai degrabă afară cu prietenii decât să stăm în casă şi să facem teme. Şi da, este dovedit că, mai ales la vârstele mici, temele nu aduc nimic pozitiv în procesul de învăţare. Ba mai mult, nu există o corelaţie între volumul temelor şi performanţa copiilor.
În România volumul temelor este încă foarte mare din păcate. În gimnaziu copiii pot ajunge să lucreze la şcoală şi acasă făcând teme la fel de mult ca un adult care merge la serviciu – 8-9 ore pe zi, ceea ce este enorm.
Din păcate, uneori nu prea avem ce face, întrucât, dacă nu apelăm la o şcoală privată / alternativă sau la homeschooling, în majoritatea cazurilor copiilor li se dau teme pentru acasă.
Dr. Laura Markham evidenţiază în cartea sa, „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”, câteva idei pentru a-i ajuta pe copii să fie mai cooperanţi în privinţa temelor:
– Este bine să îi întrebăm pe copii ce teme au pentru acasă. În acest fel, le arătăm că suntem interesaţi de acest subiect şi că îi acordăm importanţă.
– Este benefic să avem o rutină zilnică în ceea ce priveşte efectuarea temelor.
– Uneori copiii pot fi copleşiţi de dificultatea cu care se confruntă şi valul emoţiilor îi va inunda. Au nevoie în aceste cazuri să ne aibă aproape şi să ne simtă de partea lor.
– Efectuarea temelor este bine să fie îndeplinită în proximitatea noastră, a părinţilor sau a bunicilor, astfel încât să poată să apeleze la noi atunci când au întrebări sau neclarităţi.
– Copiii nu au nevoie de dispozitive care i-ar putea distrage atâta timp cât încearcă să se concentreze să îşi facă temele. Asta înseamnă să amânăm privitul la televizor, deşi poate rulează serialul nostru preferat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru radio sau calculator.
– Şi nu în ultimul rând: „oferă-i cât mai mult sprijin, fără a prelua controlul’.
Citind aceste principii sănătoase, mi-am dat seama că este exact ce au făcut bunicii mei (la care am petrecut anii şcolii primare) care erau şi învăţători:
În primul rând, ştiau mereu ce am de făcut pentru şcoală, îmi ştiau programul şi mă ajutau să mă organizez. Cel mai important este că făceau asta fără a fi autoritari. Era un dialog natural, prietenos.
În ceea ce priveşte rutina, regula era clară: vii de la şcoală, mănânci, dormi, îţi faci temele şi apoi ieşi afară la joacă. Seara mă uităm 30 minute la desene animate, mâncam şi citeam. Era un program bun, echilibrat şi previzibil, care nu aducea noutăţi sau schimbări de ritm, ziua nefiind presărată cu activităţi adiacente, lecţii de muzică, karate, balet. Totul venea natural şi eram lăsată să am şi timp de joacă, timp în care eu să decid ce doream să fac.
Dr. Laura Markham subliniază faptul că înainte de a se apuca de teme, copiii au nevoie de cel puţin o ora de joacă în aer liber, pentru a se deconecta.
Indiferent de programul ales, este bine ca acesta să rămână constant şi, totodată, să îi dea un răgaz copilului înainte de a trebui să se apuce de teme.
Uneori copiii se pot simţi total descumpăniţi în faţa caietului şi a manualului şi atunci noi, adulţii, avem datoria de a le fi alături, de a-i înţelege, de a-i susţine. Atâta timp cât copiii simt că se pot baza pe noi, că pot fi deschişi cu ceea ce simt, nu vor mai simţi temele ca fiind o corvoadă prin care trebuie să treacă singuri, ci un mijloc de învăţare în care ei sunt ajutaţi şi susţinuţi de cei mai apropiaţi lor.
Atunci când un copil îşi face temele în bucătărie în timp ce mama găteşte liniştită sau în sufragerie în timp ce bunica aranjează rufele pentru a le călca, el are parte atât de linişte, cât şi de disponibilitatea adultului care îi poate răspunde la orice întrebări şi neclarităţi ar avea. Adultul poate atât să îi răspundă copilului la întrebări punctuale, cât şi să îi arate cum să înveţe, să îşi facă schiţe, să identifice ideile principale dintr-un text de exemplu. Îl poate duce pe cel mic pas cu pas pe firul logic pentru a-l ajuta să ajungă singur la răspunsul căutat.
În copilărie, eu îmi făceam temele în bucătărie, alături de bunica cea mereu ocupată cu gătitul bunătăţilor. De fiecare dată când nu înţelegeam ceva o întrebam, iar ea îmi răspundea cu calm, explicându–mi despre ce era vorba, dar fără a face exerciţiul în locul meu. Mi se puneau întrebări ajutătoare pentru a putea să ajung eu la finalul exerciţiului şi să o fac înţelegând pe deplin tot procesul.
Deşi temele ar trebui să fie relevante (să se axeze strict pe unele noţiuni nou învăţate) şi puţine (nu 4 ore pe zi în gimnaziu), uneori copiii sunt presaţi de atâtea teme şi nu le pot face pe toate – trebuie atunci stabilită o prioritate. Putem să stabilim un program împreună cu copilul, el poate alege când (dar nu seara înainte de culcare) şi unde vrea să le facă. Puteţi discuta ce teme sunt mai importante şi care vor fi făcute primele. Trebuie mereu menţinut un echilibru între performanţa şcolară şi activităţile petrecute după terminarea orelor, astfel încât copilul să aibă timp să se şi odihnească, să se şi joace, să petreacă timp cu familia şi cu prietenii săi.
Este bineînţeles dificil, dar, atâta timp cât noi, ca părinţi:
– nu cerem teme în plus,
– nu presăm copilul să vină numai cu note de 9 şi de 10 acasă indiferent de efortul depus,
– ţinem cont de faptul că uneori copiii nu îşi fac temele şi pentru că nu ştiu să le facă (şi în acest caz ei au nevoie ca noi să intervenim şi să îi ajutăm, nu să le facem pentru ei) şi
– mediul în care sunt efectuate temele este unul plăcut şi liniştit
avem toate şansele să creştem un copil responsabil, muncitor, care şi-a acumulat cunostinetele necesare la momentul potrivit, care a putut să se şi joace şi cu care reuşim să petrecem timp de calitate zilnic.
Provocarea temelor
Monica Bătrânu 